Eu.Anamorfoza /I.Anamorphosis




 1.1.Introducere

Anamorfoza este un proces de deformare a imaginii prin anumite procedee optice. Din punct de vedere tehnic există două tipuri principale, perspective și catoptrice.
Din punct de vedere artistic, cele mai vechi anamorfoze cunoscute sunt realizate de Leonardo Da Vinci; procedeul fiind folosit într- o compoziție murală. Figura unui copil este alungită astfel încat privirea să nu perceapă diferența de unghi între diferitele părți ale compoziției. Tehnica este consemnată în Codex Atlanticus .
Primele anamorfoze plastice și răspâdirea lor au loc în sec. ⅩⅥ- sec. ⅩⅧ când Erhard Schön realizează o compoziție anamorfică, Vexierbild în care sunt reprezentați Carol Quintul, Ferdinand , Papa Paul al Ⅲ-lea si Francisc . De asemenea și “Ambasadorii” lucrare realizată de Hans Holbein prezintă același tip de structură în plan central.
În perioada contemporană conceptul de anamorfoză cu regulile sale stricte a fost înlocuit de un altul cu semnificație mai largă, și anume distorsiunea. Deși la origine cele două concepte sunt înrudite, evoluția lor plastică le dovedește diferențele.
Prezenta lucrare folosește termenul anamorfoză tocmai pentru a se diferenția de distorsiune. Practic fiecare piesă propusă prezintă deformări specifice care chiar daca nu sunt în mod strict anamorfice urmează totuși o serie de reguli clar definite.
Articularea pieselor într-o compoziție s-a făcut prin elaborarea unei structuri generatoare de figurație în care fiecare element component este el însuși semnificant, putând exista din punct de vedere artistic și independent.

1.2 “Ipostas”

Termenul ipostas este tradus în mod obișnuit ca ipostază. Doar teologia mai păstrează încă bogăția de semnificație atașată acestui termen-concept. Practic la origine, prin acest cuvânt era definită o stare de manifestare a Ființei. Prin analogie, ne apropiem oarecum de ideea avatarului, a manifestărilor succesive ale unei singure existențe; totuși prin ipostas nu se înțelege succesiunea cauzală mundană, ci potențialul de manifestare al energiei sinelui.          
Fiecare ipostază este o manifestare posibilă, dar nu neapărat actualizată a sinelui. Practic, ne referim la esența condiției umane care implică imposibilitatea actualizării întregului potențial.
Tehnicile de meditație, atât cele asiatice, cât și cele europene, creștine sau necreștine, vorbesc într-un anumit moment de dezvoltare al discipolului despre revelația “sălii oglinzilor”, un spațiu în care acesta ia contact cu plurivalența sinelui. Întregul potențial este dezvăluit astfel printr-o revelație unică, care generează poziționarea eului în fața nemărginirii sinelui. Astfel ființa se percepe pe sine dincolo de conștiința nucleară.
Lucrarea se dorește a fi un demers teoretic de reprezentare plastică a revelației generată de această experientă.

1.3.”Dubito, ergo cogito, cogito, ergo sum”
Acest citat din Descartes are la bază declarația finală, urmare a demonstrației raționale a existenței.           Înainte de a răspunde întrebării “cine sunt?” trebuie să avem certitudinea existenței; practic de unde știm ca existăm?
Pornind de la această interogare inițială, exercițiul plastic concretizat în prezenta lucrare are la bază reflexia asupra sinelui surprins în diferite ipostaze ce sunt toate parte a acelui ansamblu numit Eu. A mă gândi pe mine este suprema demonstrație a existenței sinelui, singura certitudine logică la care avem acces nemediat. Transpunerea plastică a acestui concept a însemnat în cazul de fată concretizarea unor emanații potențiale ale sinelui, fiecare dintre ele fiind în același timp parte a întregului cât ți întregul însuși.


EN:

The subject I have chosen is the result of the research for my professional skills certificate. The concept I eventually developed led to my artwork, which is formed by twenty-five different pieces and it is called ``I``.
      The concept is relying on the greek word ‘’ipostas’’ which defines a manifestation of the Human Being. The idea of an enigmatical place, called ``The Mirrors Room``, where can be found different versions of a person`s self, have been found in plenty of cultures from all around the world. Together, those versions are creating the image of perfection by representing the supreme potential of the human. Any of those variations can be possible but not necessarily activated in the profane world. Over time, that myth had travelled through the continents, all the way from Asia to the Christian world.
      The artwork incorporates two geometrical shapes. The first one is the square, which by definition is an artificial structure, limited by its own rigidity.  The other one is the circle which symbolizes the infinite. The combination between those forms represents the main perspectives of life: the sequence and the cycle. It also shows the way something unlimited can become finite.
      The main purpose of the structure is not to generate a form. Every element of it has its own individuality and integrates the concept of the whole composition.















Comentarii

Postări populare